administratie.ro

eurourbanism.ro

agroaliment.ro

edumanager.ro

medicalmanager.ro

Vineri, 17 Iulie 2009

Sistemul de gestionare a deseurilor din judetul Teleorman va fi finalizat in august

sistem deseuri.jpgCel mai important obiectiv de investitii din Teleorman de dupa 1989, "Sistemul de management integrat al deseurilor", se apropie de finalizare, lucrarile de la depozitul central Mavrodin, efectuate de un consortiu germano-austriac, urmand a fi receptionate in primele zile ale lunii august.
Seful Directiei de integrare europeana si dezvoltare regionala din cadrul Consiliului Judetean Teleorman, Mugur Bataus, a precizat, joi, ca valoarea investitiei este de circa 21,5 milioane de euro, din care 75 la suta se asigura prin ISPA, instrument financiar nerambursabil al Uniunii Europene.

Vineri, 17 Iulie 2009

Trei gropi de gunoi functionale in judetul Suceava

groapa de gunoi sv.jpgDoar trei gropi de gunoi au ramas, oficial, functionale in judetul Suceava, respectiv Falticeni, Gura Humorului si Campulung Moldovenesc. Mai mult de 20 de localitati isi vor transporta gunoiul in judetele vecine.
Vicepresedintele Consiliului Judetean Suceava Daniel Cadariu a declarat, joi, ca un numar de 24 de localitati vor transporta deseurile la groapa de gunoi a municipiului Falticeni, alte 24 la cea a municipiului Campulung Moldovenesc, iar 34 la groapa de gunoi a orasului Gura Humorului. Celelalte, pana la totalul de 114, vor transporta deseurile la gropi de gunoi din judetele Botosani si Neamt.

Joi, 16 Iulie 2009

Gropi de gunoi cu termen de functionare prelungit, in judetul Galati

gunoaie.jpgGropile de gunoi din municipiile Galati si Tecuci se vor inchide abia pe 16 iulie 2014 si, respectiv, 16 iulie 2017, desi acestea ar fi trebuit sa isi inceteze activitatea pe 16 iulie anul acesta.
Viceprimarul municipiului Galati, Nicusor Ciumacenco, a declarat, miercuri, ca prelungirea termenelor de exploatare a gropilor de gunoi se datoreaza faptului ca in ambele municipii se afla in derulare proiecte europene de gestionare a deseurilor.


Joi, 16 Iulie 2009

Situatie extrem de grava dupa inchiderea gropilor de gunoi din judetul Mures

gunoi_platforma.jpgJudetul Mures va avea o mare problema odata cu inchiderea depozitelor istorice de gunoi din 83 de localitati din mediul rural si patru orase, intrucat masterplanul privind sistemul integrat al deseurilor se afla doar in faza de proiect.
Singura groapa istorica de gunoi care mai poate functiona este cea a municipiului Targu Mures, in care se depoziteaza 40% din cantitatea totala de deseuri de la nivelul judetului. Aici deseurile pot fi balotate si infoliate intr-o folie speciala, rezistenta la intemperii, dar numai temporar, pentru un an.

Joi, 16 Iulie 2009

Gunoaiele din Satu Mare vor fi transportate, temporar, in alte judete

deseuri.jpgDeseurile din judetul Satu Mare vor fi transportate, momentan, in gropile amenajate din judetele vecine, pana la realizarea gropii ecologice.
Purtatorul de cuvant al Consiliului Judetean Satu Mare, Ciprian Fabian, a declarat miercuri ca din cauza faptului ca in judet nu exista gropi ecologice de depozitare, iar conform prevederilor HG 349/2005 pana la 16 iulie 2009 trebuie inchise toate spatiile de depozitare neautorizate, primarii au primit liste cu depozitele autorizate din judetene invecinate, urmand sa transporte acolo deseurile.

Joi, 16 Iulie 2009

Depozitul ecologic al municipiului Ramnicu Valcea se va finaliza in aceasta saptamana

depozit ecologic.jpgLucrarile la depozitul ecologic de gunoi din zona Feteni a municipiului Ramnicu Valcea, care va inlocui fosta groapa de gunoi din zona Raureni, sunt in grafic, a declarat viceprimarul Romeo Radulescu.
"Echipele deja lucreaza in trei schimburi iar prima celula functionabila va fi gata la sfarsitul acestei saptamani, urmand ca imediat sa fie utilizata pentru depozitarea deseurilor. Am inceput tarziu, din motive pe care deja toata lumea le cunoaste, dar firma care a castigat licitatia a reusit in doar doi ani sa recupereze ce nu au facut altii in cinci" - a spus Radulescu.


Miercuri, 15 Iulie 2009

ADEVARUL: "Ultima zi pentru gropile de gunoi"

Autoritatile locale mai au la dispozitie o singura zi pentru a se incadra in termenul stabilit de Uniunea Europeana pentru ecologizarea gropilor comunale de gunoi. Astfel, la 16 iulie, toate depozitele de gunoi neconforme din mediul rural trebuie inchise.

Marti, 14 Iulie 2009

Romania mai are doua zile pentru a ecologiza peste 2.000 de gropi de gunoi

gunoi_groapa.jpgCu doar doua zile inainte de expirarea termenului privind ecologizarea a peste 2.000 de gropi de gunoi, autoritatile de la Bucuresti fac socoteli pe marginea declansarii procedurii de infrigement pe acest sector de mediu.
Potrivit datelor Garzii Nationale de Mediu, la 1 iulie 2009 existau 2.297 de depozite neconforme pentru deseuri. Silvian Ionescu, seful institutiei, a declarat ca Romania nu poate negocia termenul de 16 iulie si ca procedura efectiva de sanctionare ar putea fi declansata abia din aprilie 2010.

Marti, 14 Iulie 2009

Municipiul Bistrita ramane fara groapa de gunoi autorizata

groapa_gunoi.jpgAutorizatia de mediu pentru groapa de gunoi a municipiului Bistrita expira pe 16 iulie, motiv pentru care autoritatile locale au fost nevoite sa ia masuri urgente, pentru a nu pune cetatenii in situatia de a ramane cu deseurile menajere in fata locuintelor.
Primarul Bistritei, Ovidiu Cretu, a declarat ca a aflat abia zilele trecute despre acest lucru, deoarece firma care administreaza groapa de gunoi, societatea Codrisor, nu a informat primaria asupra notificarii primite inca din luna martie, prin care era informata ca autorizatia de mediu va expira pe 16 iulie.


Miercuri, 08 Iulie 2009

ADEVARUL: "Banii de la stat pentru gunoaie, abia in 2010"

Administratia Fondului pentru Mediu, institutia infiintata in scopul sustinerii financiare a proiectelor de mediu, promite ca va da bani pentru gropile de gunoi abia la anul.AFM nu a deschis in 2009 nicio sesiune de finantare pentru deseuri. Presedintele institutiei spune ca ponderea banilor de la stat era prea mica pentru nevoile primariilor.



<<<  Pagina 2 / 20  >>>


 


EDITORIAL
Mama crizei gunoaielor
ionita sorin.jpg
"In 2006, Romania a finalizat negocierile pe capitolul Mediu cu promisiunea grandioasa ca va inchide pana in 15 iulie 2009 toate gropile de gunoi neconforme cu standardele UE."
Daca bagati de seama, 15 iulie este maine. Dupa cum banuiesc deja cei care stiu maniera romaneasca de guvernare, pana acum nu s-a facut mare lucru, totul fiind lasat pe ultimul moment. La ora asta, Romania mai are aproximativ 2.300 de depozite traditionale, primitive, din care vreo 50 a par tin marilor orase.
Un editorial de Sorin Ionita publicat in Evenimentul Zilei. » Citeste
The RedPoint
ANALIZA
Charisma & Primavera - eficacitate in administratia publica
charisma_cutie.png
Adoptarea solutiilor informatice integrate care sa permita gestionarea unitara a activitatilor unei institutii publice, de la cele financiar - contabile, bugetare si pana la resurese umane si management de proiect, reprezinta deopotriva alinierea la standardele europene si cresterea eficacitatii acestor institutii. » Citeste
lexus
COMPANIA SAPTAMANII
Novensys - specialistul care integreaza solutii inteligente pentru managementul informatiei
novensys.jpg
Novensys este unul dintre cei mai importanti integratori de solutii complete pentru managementul informatiei din Romania. Novensys ofera seriviicii de consultanta, dezvoltare, implementare si customizare solutii software precum si solutii dezvoltate inhouse.
Portofoliul Novensys reuneste solutii integrate pentru managementul resurselor unei organizatii, BPA, BI, CRM precum si solutii pentru automatizarea proceselor de business, de la sisteme hardware, consumabile si infrastructura hardware la platforme software. » Citeste
INTERVIU
"Ghiseul Unic in Administratia Publica - schimba stilul si sistemul"
niculae_mary.jpg
Afirma Mary Niculae, Director al companiei CG&GC Software Solutions, intr-un interviu acordat in exclusivitate Portalului National de Administratie Publica.

Aceasta detaliaza avantajele aduse de introducerea sistemului de Ghiseu Unic in institutiile administratiei publice, influenta asupra modernizarii stilului de lucru in aceste institutii si modul in care el contribuie la realizarea unui control riguros al resurselor. » Citeste
EVENIMENT
O noua companie feroviara ar putea lua fiinta in Romania
tren.jpg
Subsecretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Constantin Axinia, a anuntat la Radio France International ca o noua companie feroviara ar putea lua fiinta in Romania, companie care va avea vagoane compacte - de dormit, restaurant - si care va face legatura intre orasele principale din tara.
"Vor fi introduse in circulatie trenuri compacte de vagoane de dormit. Va aparea o societate de transport feroviar , numai cu vagoane de dormit si cu vagoane restaurant, care vor face legatura intre principalele orase din tara, spre exemplu Timisoara cu Bucurestiul, Constanta cu Iasiul, Iasiul cu Clujul", a sustinut Constantin Axinia. » Citeste

Vizitatori
counter